Comisia Europeană a virat marți României 141,5 milioane euro pe POSDRU

Comisia Europeană a virat marți României 141,5 milioane euro pe POSDRU
Publicat: 19/02/2013, 18:43
Actualizat: 04/08/2014, 21:37

Comisia Europeană a virat României, marți, 141,5 milioane de euro pe Programul pe POSDRU, aceasta fiind prima tranșă venită de la Bruxelles după deblocarea programului la începutul acestei luni, informează Ministerul Fondurilor Europene.

„Reluarea plăților de către Comisia Europeană ne asigură resursele necesare pentru plata la zi a facturilor către beneficiari, pentru ca derularea programului să intre în normalitate”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX.

El a adăugat că prioritatea în perioada următoare o reprezintă deblocarea celor trei programe aflate încă presuspendare, adică Programul Operațional Regional, Programul Operațional Sectorial Transport și Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice.

Comisia Europeană a suspendat POSDRU în august 2012, ca urmare a deficiențelor identificate de partea comunitară pentru fondurile europene utilizate în perioada 2009 – 2011, menționează comunicatul Ministerului Fondurilor Europene.

În urma măsurilor implementate de Guvernul României, Comisia a decis deblocarea programului la începutul lunii februarie 2013.

Pe POSDRU se aflau în derulare 2.455 de contracte de finanțare la sfârșitul lunii ianuarie 2013. Suma alocată de UE în acest exercițiu financiar pe acest program operațional este de 3,4 miliarde de euro, mai precizează Ministerul Fondurilor Europene.

Guvernul anunța pe 6 februarie că reprezentanții UE au decis deblocarea POSDRU și reluarea plăților către România, în urma misiunii de audit organizată în perioada 29 ianuarie-1 februarie.

„Ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate în urma misiunii de audit a Comisiei Europene, organizată în perioada 29 ianuarie-1 februarie 2013, reprezentanții UE au decis deblocarea POS DRU și reluarea plăților către România. În acest context, Comisia Europeană va relua plățile către România în urmatoarele zile, pentru cererile de rambursare transmise în luna decembrie 2012, în valoare de 148 milioane de euro, cu aplicarea corecțiilor financiare temporare de 25%, așa cum a fost agreat cu partea română”, se menționa într-un comunicat al Guvernului.

În luna octombrie, reprezentanții Guvernului declarau că plățile pe programul POSDRU, aflat în presuspendare din august, ar putea fi reluate de către Comisia Europeană în decembrie, însă cu condiția schimbării regulilor de gestionare a banilor europeni. Ei au precizat totodată că nivelul corecțiilor financiare în procent de 25% propuse de Comisia Europeană pentru proiectele programului POSDRU se ridică la aproximativ 180 de milioane de euro.

Ulterior, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a fost parțial deblocat, un nou audit fiind însă așteptat la sfârșitul lunii ianuarie 2013.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
În urmă cu 50 de ani, două surori au ieșit la o pizza și nu...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Alegeri SUA 2024 LIVE TEXT. Donald Trump vs. Kamala Harris, o confruntare istorică ce va...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Un nou cutremur în această dimineață în Grecia! Ce magnitudine a avut seismul
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Vedeta Pro TV, paralizată după ce a mâncat brânză. Era contaminată cu o bacterie rară...
Oana Zăvoranu, la DIICOT! De ce a ajuns în fața procurorilor
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Mărturisirile tulburătoare ale fiului lui Leo Iorga: "De fapt, mereu mă întreba: „Când e gata...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Invenția neobișnuită care extrage CO2 din atmosferă și îl transformă în combustibil